Anunțuri

Conferinţa ZF/Liberty Steel „Industria românească: Investiţii pentru un viitor verde”

Astăzi s-a desfășurat dezbaterea „Industria românească: investiţii pentru un viitor verde". Organizat de Ziarul Financiar și Liberty Galați, evenimentul s-a bucurat de prezența autorităţilor din România şi Uniunea Europeană, lideri din industrii strategice şi reprezentanţi ai sistemului bancar. Tema principală a evenimentului o reprezintă investiţiile necesare pentru un viitor verde al industriei.

La eveniment au fost prezenți Rectorul Universității „Dunărea de Jos" din Galați, prof. univ. dr. Puiu Lucian Georgescu, prof. univ. dr. ing. Daniela Laura Buruiana, responsabil UDJG cu GreenSteel Academy și Prorectorul pentru relații și strategii instituționale Dr. Alexandru Nechifor.

„Alături de autorități de la nivel european și național, de instituții financiare și companii importante din industrie, Universitatea este și va fi un important pol de inovare, dezvoltare și cercetare pentru țelul comun de a obține o industrie verde și sustenabilă. Avem un parteneriat solid cu Liberty Steel Group și continuăm să dezvoltăm GREENSTEEL Academy pentru obținerea unor rezultate palpabile”, a declarat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu în cadrul intervenției sale.

Temele care au fost abordate în cadrul evenimentului sunt legate de cum se va derula procesul de decarbonizare a industriei strategice, care sunt costurile şi cine le susţine, dar și ce rol joacă fondurile europene şi băncile în finanţarea tranziţiei verzi, dar și cum pot ajuta guvernul, furnizorii de tehnologie, mediul academic si alţi stakeholderi importanţi.

Lucian GEORGESCU Conferinta industrie romaneasca 2022

Lucian Georgescu, rector, Universitatea Dunărea de Jos: La noi sunt circa 20.000 de studenţi, dintre care o treime nu sunt studenţii clasici, ci sunt cei care trec prin diferite forme de perfecţionare

lucian georgescuLucian Georgescu, rectorul Universităţii Dunărea de Jos spune că universitatea sa are circa 20.000 de studenţi, dintre care o treime sunt cei care trec prin diferite forme de perfecţionare.

”Noi avem câteva protocoale semnate cu Liberty şi cu alte companii de toate dimensiunile din zonă. În acelaşi timp, lucrăm cu un număr foarte mare de IMM-uri. La noi, la Galaţi, sunt circa 20.000 de studenţi, dintre care o treime nu sunt studenţii clasici, ci cei care trec prin diferite forme de perfecţionare, continuare studii, studiu pe parcursul vieţii şi aşa mai departe. De obicei, acest lucru se întâmplă la cererea unor companii sau instituţii, deci mergem pe satisfacerea unor nevoi de forţă de muncă”, a declarat Lucian Georgescu în cadrul conferinţei ZF/Liberty Steel „Industria românească: Investiţii pentru un viitor verde”.

Ce a mai declarat Lucian Georgescu în cadrul conferinţei:

  • Există şi acest mecanism de adaptare la cererea din piaţă, care cerere din piaţă nu reflectă întotdeauna cerinţa reală a societăţii. Aici sunt trei factori importanţi: companiile, toate structurile care au nevoie de oameni, universităţile care vin şi ofertează pe măsura competenţelor pe care le au şi se adaptează nevoilor efective ale societăţii, precum şi structura guvernamentală care pune la dispoziţie mecanisme sau programe cofinanţate din fonduri europene care se referă la resursele umane. Aici avem o problemă, sunt mecanisme greoaie, super birocratizare şi marii actori renunţă să intre în astfel de programe. La POCU, birocraţia este extrem de stufoasă, implementarea proiectelor este foarte greoaie şi se pierd foarte mulţi bani.
  • În viitorul foarte apropiat se pare că în PNRR se vor finanţa aceşti poli pentru învăţământul dual în care companiile împreună cu formatorii, inclusiv cu învăţământul universitar şi preuniversitar, vor lua parte în 10 proiecte finanţate la nivel naţional cu un cuantum de aproximativ 30 mil. euro.
  • Nu a existat o preocupare constantă pentru un grup ţintă de 1 milion de oameni care sunt în afara unei pieţe a muncii reale, care nu au calificare, pentru care nu există un viitor imediat şi pe care sistemul îi dă deoparte.
  • Există câteva proiecte interesante pe care Universitatea Dunărea de Jos le-a finanţat legate de sechestrarea dioxidului de carbon, care se vor vedea în viitor, vor fi parte din această strategie pe care Liberty a numit-o oţel verde şi care se regăseşte şi în priorităţile europene

Sursă: https://www.zf.ro/profesii/lucian-georgescu-rector-universitatea-dunarea-de-jos-la-noi-sunt-20481979

Conferinţa ZF/Liberty Steel „Industria românească: investiţii pentru un viitor verde“, 25 ianuarie 2022

6sanjeev gupta 002Liberty investeşte 1 miliard de euro în Greensteel – decarbonizarea combinatului de la Galaţi.

Sanjeev Gupta, preşedintele executiv al GFG Alliance, prin­ci­palul acţionar al Liberty Galaţi, fos­tul combinat Sidex, vine la con­fe­rinţa ZF/Liberty „Industria ro­mâ­neas­că: investiţii pentru un viitor ver­de“ şi va vorbi despre viitorul in­dustriei româneşti, dar şi despre in­ves­tiţiile în valoare totală de 1 mi­liard de euro pentru ceea ce com­pa­nia numeşte „Greensteel“, adică de­car­bo­nizarea com­bi­natului de la Galaţi.

ZF îm­pre­ună cu Liberty Steel Group or­ga­ni­zea­ză marţi 25 ia­nua­rie 2022 con­fe­rin­ţa „Indus­tria ro­mâ­neas­că: inves­tiţii pen­tru un viitor ver­de“, dezbatere care va aduce la masa discuţiilor autorităţi din România şi de la nivel euro­pean, instituţii finan­ciare şi companii impor­tan­te din industrie.

Sursă: www.zf.ro

Parteneri pentru un viitor verde și sustenabil

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați prezentă la conferința "Industria românească- investiții pentru un viitor verde", organizată de Ziarul Financiar și Liberty Steel Gruop.

Alături de autorități de la nivel european și național, de instituții financiare și companii importante din industrie, Universitatea este și va fi un important pol de inovare, dezvoltare și cercetare pentru țelul comun de a obține o industrie verde și sustenabilă.

Avem un parteneriat solid cu Liberty Steel Group și continuăm să dezvoltăm GREENSTEEL Academy pentru obținerea unor rezultate palpabile.

271897512 658631928910469 3622747386352477168 n

Oportunităţi de mobilitate în Norvegia pentru masteranzi şi doctoranzi oferite în cadrul proiectului DigiwatRO

a0c917d59d79213ee416f08c4dc8cdbe w800Proiectul "Digitalisation of the water sector and water education (DigiwatRO)" este finanţat prin Granturile SEE- Mecanismul financiar 2014- 2021, Proiecte de cooperare în învăţământul universitar, contract numărul: 20-COP-0050. Proiectul DigiwatRO este dezvoltat în comun de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Norwegian University of Life Sciences pe o durată de 2 ani, iar obiectivul acestuia este de a spori eficiența în sectorul apei prin îmbunătățirea utilizării instrumentelor digitale în domeniul utilităților, facilitat de competența digitală sporită în învățământ.

În cadrul proiectului 8 studenţi din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi (4 studenţi masteranzi şi 4 studenţi doctoranzi) vor participa timp de 4 săptămâni la cursul oferit de Norwegian University of Life Sciences: "Water resources management and water & wastewater treatment". Cursul se va desfăşura în perioada 12 Iunie - 9 Iulie 2022, iar fiecare participant va avea alocată o sumă forfetară de 1759 Euro pentru acoperirea cheltuielilor de transport, cazare şi subzistenţă.

Dacă eşti interesat să participi la acest curs trimite un email la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până marţi, 25 ianuarie 2022, ora 16.00. În email trebuie să specifici: numele tău, unde eşti student şi adresa de contact în MS Teams. În cazul în care există un număr mai mare de aplicanţi faţă de numărul de locuri prevăzut, aceştia vor fi ierarhizaţi în urma unui interviu.


Sursă: ugal.ro