Cea de-a treia ediție a Top World Ranking of Scientists 2% al celor mai importanți oameni de știință din lume (clasament realizat de Universitatea Stanford, împreună cu Editura Elsevier and SciTech Strategies) a fost dată publicității recent.
Conform acesteia, la capitolul “opera omnia”, trei din cei 140 de cercetători de top din România sunt de la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Este vorba despre domnul MC Academician Prof. univ. dr. ing. Eugen Victor Cristian Rusu, director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. Lidia Benea, departamentul Ingineria Materialelor și a Mediului și prof. univ. dr. habil. Liliana Celia Rusu, departamentul Inginerie Mecanică. Anul trecut, instituția de învățământ superior din Galați era reprezentată la nivel mondial la acest capitol de trei profesori, doi dintre ei fiind soții Rusu, specialiști în studiul valurilor, ambii colaboratori ai Centrului de Tehnologie Marină şi Inginerie Oceanică (CENTEC) din Lisabona (Portugalia).
„E o recunoaștere a cercetării care se face la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, ne bucurăm că suntem și în acest an incluși în Top World Ranking of Scientists 2% și sperăm să ne menținem aici cât mai mult timp. Ne dorim să reprezentăm un model pentru tinerii cercetători de la Galați, care vor dori să ducă mai departe renumele instituției de învățământ superior”, a declarat Academician Eugen Victor Cristian Rusu, directorul CSUD UDJG.
„Top World Ranking 2%” este o bază de date disponibilă public, realizată de Universitatea Stanford (California, SUA) împreună cu Editura Elsevier, care oferă informații despre impactul celor mai citiți cercetători din întreaga lume, de-a lungul întregii lor cariere sau pentru un singur an (2021). Luând în considerare mai mulți indicatori (indexul h, indexul hm ajustat pentru coautorizare, citările către lucrări în diferite poziții de autor și un indicator compus) Top World Ranking 2% a analizat lucrările a peste 10 milioane de oameni de știință din 22 de domenii majore și 176 de subdomenii, de la chimie la inginerie, până la economie și afaceri, în intervalul 1996-2021, oferind astfel o bază de date cuprinzătoare a celor mai importante articole scrise la nivel mondial. Lista completă a cercetătorilor este disponibilă aici:
https://elsevier.digitalcommonsdata.com/datasets/btchxktzyw/4?fbclid=IwAR2s2ItYq_rPtVZKqp-XVsYgVHiykXQuM7RA7EPpicERq-ldMIN_LiV948w
Felicitari colegilor noștri!
Sursa: www.ugal.ro