Elevi de clasele a XI-a şi a XII-a din 30 de licee ale judeţului au venit să afle detalii despre programele de studiu şi condiţiile de admitere din acest an de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în cadrul Târgului Educaţional Student #UDJG, care a avut loc în holul instituţiei de învăţământ superior.
După ce au vizitat standurile, au privit demonstraţiile şi experimentele şi au stat de vorbă cu cadrele didactice şi cu studenţii, elevii au avut şansa să participe şi la o tombolă cu premii oferite de partenerii din mediul de afaceri, se arată î ntr-un comunicat de presă al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
La deschiderea oficială a evenimentului au participat: subprefectul judeţului Galaţi, Ciprian Manea, preşedintele Consiliului Judeţului, Costel Fotea, primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, inspectorul şcolar general al IŞJ Galaţi, Gina Brînzan, rectorul Universităţii, prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, prorectorii universităţii dr. Alexandru Nechifor si prof. dr. ing. Silvius Stanciu, iniţiatorul şi organizatorul evenimentului.
„Apreciem iniţiativa Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din sud-estul României. De altfel, majoritatea celor prezenţi la evenimentul de astăzi, din partea autorităţilor publice locale, sunt absolvenţi sau actuali cursanţi în cadrul programelor UDJG”, a explicat Ciprian Manea, subprefectul judeţului Galaţi.
„Ne aflăm la una din cele mai prestigioase Universităţi din România şi asta trebuie să ne facă mândri că suntem gălăţeni. UDJG are la ora actuală absolvenţi-ambasadori în toată lumea, iar Galaţiul, în cel mai scurt timp, va depăşi unele judeţe din vestul ţării”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
„Dacă Universitatea vă va şlefui ca viitori specialişti, e de datoria noastră, a autorităţilor, să facem oraşul atrăgător pentru voi. Îmi permit să vă dau un sfat: încercaţi să vă alegeţi o carieră pe care să o construiţi cu plăcere, alegeţi cu sufletul şi nu vă lăsaţi influenţaţi”, a precizat, în discursul său, primarul Ionuţ Pucheanu.
„Aveţi astăzi şansa de a afla răspunsul la întrebările pe care vi le puneţi, legate de viitorul vostru. UDJG vă oferă informaţii despre cele 14 facultăţi şi peste 80 de programe de studiu. Vă doresc să fiţi înţelepţi şi să alegeţi în cunoştinţă de cauză!”, a menţionat Gina Brînzan, inspector şcolar general al IŞJ Galaţi.
„Suntem excelenţi împreună, suntem o Universitate de renume, aşa că vă aşteptăm la una din cele 14 facultăţi ale noastre, pentru a face performanţă, pentru a descoperi lucruri noi şi interesante, pentru a lega prietenii pe viaţă. Baftă la bacalaureat! Vă dau întâlnire în toamnă, să deschidem împreună cursurile unui nou an universitar!”, a declarat prof. univ. dr. Puiu Lucian Georgescu, rectorul UDJG.
Reprezentanţii companiilor partenere au felicitat participanţii la eveniment şi au dat asigurări că vor fi întotdeauna alături de UDJG.
Târgurile Educaţionale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanţă educaţională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi cu inspectoratele şcolare judeţene şi de instituţiile din învăţământul preuniversitar.
Al doilea Târg Educaţional Student #UDJG organizat în judeţul Galaţi va avea loc marţi, 10 mai, la Tecuci, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în intervalul orar 10.00 - 16.00.